O sărbătoare profesională, transformată în una naţională

Luni, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din capitală a avut loc cea de-a IX-a Gală a Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova.

Organizată cu prilejul Zilei internaţionale a teatrului, la manifestare a fost prezentă conducerea de vârf a R. Moldova, miniştri, deputaţi din parlament, oameni de cultură, actori de la toate teatrele din republică. Spectatorii au fost întâmpinaţi de Orchestra prezidenţială.
În discursul său, Sandu Grecu, preşedintele UNITEM şi moderatorul evenimentului, a menţionat că, pentru prima dată în istoria teatrului din Moldova, Televiziunea publică a asigurat transmiterea în direct a Galei Premiilor UNITEM. El a spus că, între 22 februarie şi 28 martie, în Moldova a avut loc un adevărat maraton teatral. Pentru cele 14 premii au concurat 18 teatre, care au prezentat 39 de spectacole. În plus, au mai fost acordate şi patru premii speciale, oferite de „Jurnal Trust Media”, Liga Criticilor, Uniunea Scriitorilor şi Teatrul pentru tineret din Târgovişte. Din juriu au făcut parte Irina Nechit (preşedinta juriului), Nicolae Andronati, Mariana Bahnaru, Olga Bejenaru şi Andrei Burac.

Premiul pentru cea mai bună coregrafie şi expresie corporală i-a revenit lui Dumitru Tanmoşan pentru spectacolul „Caligula” de la Teatrul „Satiricus”, iar pentru cele mai bune costume teatrale - Irinei Press de la Teatrul de Operă şi Balet (spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”). Mihai Blank de la Teatrul „V. Alecsandri” din Bălţi a obţinut Premiul pentru cea mai bună creaţie muzicală („Chiriţa în provincie”), iar Adrian Suruceanu de la Teatrul Naţional „M. Eminescu” - pentru cea mai bună scenografie („Povestea unei nebunii obişnuite”). Cu premiul pentru cel mai bun rol în teatrul de păpuşi a fost distinsă Gabriela Lungu (rolul Grivei din spectacolul „Voinicelu Nelu”, Teatrul municipal „Guguţă”). Petru Oistric a intrat în posesia premiului pentru cel mai bun rol secundar masculin (rolul Iţik, „Take, Ianke şi Cadâr”, Teatrul Naţional „M. Eminescu”), iar Anişoara Tcacenco - pentru cel mai bun rol secundar feminin (rolul Polina Andreevna, „Pescăruşul”, Teatrul Experimental, condus de A. Durbală, Casa Actorului).

Premiul pentru cel mai bun spectacol al teatrului cu păpuşi a fost acordat Teatrului „Licurici” („Flautul fermecat”). Lui Iurie Suveică i s-a oferit Premiul pentru cel mai bun rol masculin (rolul Smirnov, „Jenskoe Sciastie”, Teatrul „S uliţî Roz”), iar Ninelei Caranfil - pentru cel mai bun rol feminin (rolul Mama, „Povestea unei nebunii obişnuite”, Teatrul Naţional „M. Eminescu”). Alexandru Vasilachi a luat Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală („Fraţii Karamazov”, Teatrul „A. P. Cehov”). Premiul l-a înmânat prim-ministrul Vlad Filat. Şi, în sfârşit, Marele Premiu, pentru cel mai bun spectacol, i-a revenit Teatrului Naţional „M. Eminescu” pentru „Suflete moarte”. Premiul a fost înmânat de preşedintele interimar al RM, preşedintele parlamentului Mihai Ghimpu.

În concluzie, regizorul Alexandru Vasilachi i-a mulţumit preşedintelui UNITEM, Sandu Grecu, pentru faptul că a reuşit să transforme o sărbătoare profesională în una naţională.

Un articol de: Nicolae Roibu

Calendarul Spectacolelor:
Noutăţi

Informații la numărul de telefon: 022 24 51 04