În luna mai la Teatrul Naţional de Operă şi Balet va avea loc o relansare a mai multor spectacole

În luna mai, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) va avea loc o relansare a mai multor spectacole cu dirijori din Republica Moldova, din Ucraina şi SUA. Pe 9 mai va fi prezentat spectacolul „Requiem” de Mozart în variantă concert. Directorul general al TNOB, Valeria Şeican, spune că spectacolul „Requiem” a fost prezentat în Olanda, iar la 9 mai, acesta va fi un deliciu pentru publicul din Moldova. „Nu fiecare colectiv artistic îşi permite luxul să interpreteze o partitură la un nivel atât de profesionist cum o poate prezenta trupa de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet. Această partitură trebuie să fie interpretată cu mănuşi albe”, a menţionat Valeria Şeican. Mai devreme, pe 6 mai va fi prezentat baletul „Giselle”, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de activitate artistică a conducătorului trupei de balet a TNOB, Mihail Caftanat. Pe 8 mai, la Chişinău este aşteptat dirijorul ucrainean Andrei Iurkevici pentru a prezenta publicului opera „Elixirul dragostei” de Donizetii. Un alt dirijor străin, din SUA, Robert Luther, va veni în Republica Moldova pentru spectacolul din 14 mai – opera „Bal Mascat” de Verdi. Rolul lui Riccardo va fi interpretat Mihail Muntean, artist al poporului din URSS. Prim-dirijorul TNOB, Nicolae Dohotaru s-a referit la succesele teatrului din ultima perioadă. TNOB a prezentat în Olanda 50 de spectacole în cadrul unui proiect cultural realizat de compania VDB Theatreproducties. În aprilie trupa TNOB a avut 5 reprezentaţii ale baletului „Frumoasa din pădurea adormită” în Spania. Datorită proiectului cu Grandes Eventos Artisticos din Spania, trupa TNOB a evoluat pe marile scene din Madrid, Tarragona, Huesca, Vaalladolid, Logrono.

 

http://kp.md/online/news/662063/

Calendarul Spectacolelor:
Noutăţi

Informații la numărul de telefon: 022 24 51 04