Denumirea originală: Madame Butterfly
Libretul:  Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa
Bazat pe nuvela lui John Luther Long, prelucrată de David Belasco
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului
Scenografia: Felix Bessonov Om Emerit
Pictor de costume: Irina Press
Conducerea muzicală: Alexandru Samoilă  Artist al Poporului
Premiera mondială: 17 februarie 1904, la Teatrul Scala din Milano.
Premiera la Chişinău: 19 noiembrie 1963, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”.
Premiera versiunii curente: 8 martie 1986, la Teatrul Academic de Stat de Operă şi Balet al RSS Moldoveneşti „A.S.Puşkin”.

Istoria creării

„Madame Butterfly s-a născut la Torre del Lago, după ce compozitorul se documentează cu temeinicia ce-l caracterizează asupra intonaţiilor muzicii orientale; primeşte de la cîntăreaţa Sada Yacco, aflată tocmai la Milano, cîteva melodii nipone autentice şi comandă de la Tokio imprimări mecanice de muzică populară. Niciodată Puccini n-a lucrat cu mai multă plăcere, prelungind intenţionat compunerea fiecărei scene, pentru ca să nu fie silit să se despartă prea curînd de subiectul care îi cucerise imaginaţia. Madame Butterfly crează impresia unui discurs liric neîntrerupt, simplu şi unduitor, căruia armoniile fluide, transparente şi delicate, îi conferă o notă de poezie adevărată”1.

Acţiunea se petrece în Japonia, la Nagasaki, sfîrşitul sec. XIX

Actul I

„Departe de larma portului o căsuţă japoneză îşi aşteaptă noii stăpîni. Pinkerton, ofiţer al marinei americane, în zadar încearcă să asculte explicaţiile japonezului Goro. Gîndul lui zboară spre micuţa Butterfly care astăzi îi va deveni soţie. Deşi este îndrăgostit de micuţa japoneză, Pinkerton nu crede în viitorul acestei căsnicii.

Comisarul anunţă cu glas solemn ceremonia căsătoriei. După datina japoneză, el urează mirilor nouă sute nouăzeci şi nouă de ani de fericire. Solemnitatea este tulburată de apariţia unchiului Bonzo, care o reneagă pe Butterfly fiindcă a îndrăznit să nesocotească cultul strămoşesc, căsătorindu-se cu un străin. Bonzo şi Pinkerton se înfruntă o clipă din priviri. Casa tinerilor căsătoriţi se goleşte. Butterfly este părăsită de ai săi, dar totuşi, este atît de fericită cu Pinkerton.

Actul II

Butterfly e singură de trei ani. Credinţa că cel iubit se va întoarce nu a părăsit-o nici o clipă. În grădina casei pătrund doi vizitatori, Goro şi consulul Sharpless. A sosit o scrisoare de la Pinkerton. Butterfly e copleşită de emoţii. Discuţia este întreruptă de apariţia prinţului Yamadori, care a venit să ceară mîna lui Butterfly. Tînăra femeie îl respimge cu demnitate. Rămaşi singuri, Sharpless îi dezvăluie adevărul lui Butterfly: Pinkerton nu va mai reveni şi ar fi mai bine pentru ea să primească propunerea lui Yamadori. La aceste vorbe Butterfly dispare pentru o clipă, revenind apoi cu un băieţel în braţe. E copilul lor, al ei şi a lui Pinkerton. Butterfly îl roagă pe consul să împărtăşească această veste tînărului ofiţer. O lovitură de tun vesteşte intrarea în port a unei nave. Cuprinsă de exaltare, plină de nădejdi, Butterfly împodobeşte împreună cu Suzuki casa în cinstea sosirii soţului mult aşteptat. S-a înserat, copilul a adormit. Butterfly, cu privirea îndreptată spre  port aşteaptă neclintită. Însă Pinkerton nu s-a îndreptat spre căsuţa care-i adăpostise odinioară dragostea.

Actul III

Aşteptarea a fost zădarnică. Extenuată de atîta frămîntare, Butterfly s-a dus la culcare. În lipsa ei, în grădină pătrund Sharpless şi Pinkerton împreună cu soţia sa. Pinkerton doreşte să-şi ia copilul. Trezită din somn Butterfly coboară. Supusă, aparent calmă, Batterfly se pleacă în faţa dorinţei tatălui, căruia îi va da copilul. Rămasă singură, Butterfly se pregăteşte de moarte. Însă uşa se deschide şi băieţelul aleargă în braţele mamei. Mîngîindu-l pentru ultima oară, Butterfly îl îndepărtează. Mîna i se încleaştează cu hotărîre pe mînerul cuţitului, care îi curmă viaţa. Butterfly se prăbuşeşte în timp ce de afară răzbate glasul lui Pinkerton”2.

1 Sbîrcea, G. Giacomo Puccini. Viaţa şi opera. – Bucureşti, 1966.
2 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.