Denumirea originală „Norma”

Libretto – F.Romani, după tragedia lui A. Soumet „Norma”

Premiera – 26 decembrie 1831, Teatrul La Scala, Milano

Roluri

Polione, proconsul roman                                                                 tenor

Orovez, preot suprem                                                                       bas

Norma, profetă, fiica lui Orovez                                                         soprano

Adalgisa, tânără profetă                                                                   soprano

Clotilde, prietena lui Norma, prezicătoare                                        mezzo-soprano

Flavio, prietenul lui Polione                                                               tenor

          Acţiunea are loc în Galia, anii 100 î.e.n.

Vechii gali sunt nevoiţi să se supună invaziei romanilor. Druizii,  însă  -  preoţii celţilor din Galia, Irlanda şi Britania – dirijând evenimentele politice din ţară, se ridică în apărarea poporului său, declarând  sfântă lupta împotriva cotropitorilor. Prigonirile din partea romanilor în sec. I e.n. din Galia şi triumful creştinismului în Irlanda în sec. V au dus la decăderea druidismului. În perioada prosperării druizii, alături de nobilime, alcătuiau pătura dominantă a societăţii celtice şi jucau un rol important în viaţa ei politică.

Druizii săvârşeau ritualuri religioase şi procese juridiciare. Anume ei s-au situat în fruntea luptei împotriva cuceritorilor romani din Galia antică. Crezând în providenţă şi în nemurirea sufletelor, ei se străduiau să îmblânzească zeii cu sacrificii, printre care şi jertfirea oamenilor. Principalul ritual religios la druizi era cel al secerişului vâscului cu o seceră de aur într-o noapte cu lună. Toate acestea sunt reflectate în evenimentele din opera „Norma”.

ACTUL ÎNTÎI

În templul sacru, pe lângă altar, la poalele sfântului Irmins (Irmin  -  zeul cerului, ulterior  -  zeul războiului), trec în procesiune druizii, îmbrăcaţi în veşminte albe. Ei s-au adunat să asculte voinţa zeilor. Prin intermediul profetei Norma, druizii  cheamă galii la luptă împotriva romanilor, la răzbunare prin victorie. Orovez, preotul suprem, porunceşte ca toţi să fie gata şi să se adune din nou la statuia divină, când vor auzi  sunetele de alarmă. Până atunci, toţi pleacă.

În templul părăsit apar romanii, strecurându-se pe neobservate -  proconsulul Polione şi prietenul său Flavio. Polione povesteşte că fiica preotului suprem, profeta Norma, în numele dragostei pentru el, a încălcat legea credinţei  -  legământul castităţii. Cei doi copii ai Normei, pe care îi ascunde de ochii lumii, sunt şi copii lui. Polione, însă n-o mai iubeşte pe Norma, acum sufletul îi arde după tânăra Adalgisa. Romanul se teme de răzbunarea Normei, totuşi pentru a fi cu Adalgisa el este gata să facă orice.

Bătăile clopotului cheamă druizii în templu. Romanii se ascund. Înconjurată de alte profete, apare şi Norma, atotputernică şi frumoasă,  purtând pe cap o cunună sacră. Faţa ei inspiră blândeţe şi putere. Norma rosteşte decizia zeilor  - poporul trebuie să păstreze pacea.

În templu rămâine Adalgisa. Sufletul ei este răvăşit de durere şi nelinişte. Ea roagă zeii să o ferească de dragostea interzisă pentru oşteanul roman, în faţa căreea ea însăşi nu poate rezsta. Rugându-se, ea este surprinsă de către Polione. Adalgisa este frapată de cuvintele ispititoare ale lui şi acceptă să plece cu el la Roma, unde acesta este chemat de urgenţă.

Între timp Norma, ca o felină încolţită, doborâtă de răceala lui Polione, nu-şi găsăşte locul în apartamentele sale. Norma înţelege că nu-l va putea opri pe Polione şi el va pleca din Galia, lăsând în voia soartei iubita de odinioară şi copii. Măcinată de suferinţă şi disperare, femeia încearcă să-şi găsească alinarea în copii, însă aceştea îi amintesc şi mai mult de durerea ei, provocată de infideletatea iubitului. Clotilde, prietena Normei, ia copii şi pleacă.

Între timp în apartamentele Normei apare Adalgisa. Ea vine la profetă să caute ocrotire şi alinare. Pătrunsă de consideraţie faţă de Norma, Adalgisa cade în genunchi şi îi mărturiseşte păcatul de moarte  -  astfel înţelege ea pasiunea sa faţă de romanul-duşman. Uitând de propriile suferinţe, Norma este gata să-i ajute Adalgisei. Cât de bine înţelege ea durerea acestei fete! Aflând că este vorba despre Polione, sufletul Normei se umple de ură: el este un trădător, ce şi-a părăsit copii! Fără să vrea, Adalgisa află taina Normei şi e îngrozită de cele auzite. Plină de consideraţie pentru profetă, tânăra este hotărâtă să nu-i pricinuiască noi suferinţe acestei femei.

ACTUL DOI

Gândul la copii o nelinişteşte pe Norma, ea este speriată de soarta lor. În culmea disperării, sfâşiată de sentimente contradictorii ea este gata să-i omoare. În ultima clipă  însă, înţelege că nu poate s-o facă. Plângând, Norma îşi strânge la piept copii speriaţi. Dragostea de mamă învinge orgoliul rănit al femeii părăsite. Învingând suferinţele, Norma o cheamă pe Adalgisa, binecuvântează căsătoria ei cu Polione şi îi încredinţează copii. Adalgisa însă, răpusă de bunătatea profetei, nu poate accepta această jertfă. Ea jură să-i reîntoarcă dragostea lui Polione, iar copiilor  -  tatăl. Hotărâtă, Adalgisa se îndreaptă spre Polion, decisă să-i trezească sentimentele datoriei şi ruşinii.

Între timp Norma, derutată, mai având încă o speranţă,  refuză să binecuvânteze în numele zeilor complotul Galilor împotriva lui Polione.

Despre aceasta le comunică oştenilor Orovez, îndemnându-i să se împrăştie şi să nu-şi manifeste pentru un timp setea de răzbunare.

Evenimentele evoluează spre deznodământul tragic. Norma aşteaptă în templu întoarcerea Adalgisei. Aşteptatea e chinuitoare. Pentru autoritara şi atotputernica Norma este umilitor chiar şi gândul de a se adresa trădătorullui Polione. Totuşi sentimentul faţă de omul iubit încă îi răvăşeşte sufletul. În afară de aceasta, ea este capabilă să facă orice în numele copiilor.

Rugăminţile Adalgisei s-au dovedit a fi zadarnice – Polione e de neînduplecat. Mai mult – el jură s-o răpească pe Adalgisa chiar şi din însuşi templul sacru. Această veste  răneşte amorul propriu al Normei. Mânia îi reîntoarce forţele, demnitatea şi mândria biruie. Profeta, gata de răzbunare, îşi cheamă oştenii. Din toate părţile vin spre ea oştile şi druizii. Norma îi îndeamnă la luptă – este declarat războiul împotriva Romei! Toţi întâmpină decizia multaşteptată cu  aclamaţii.

Dar iată că se aude o veste nedorită – sfântul templu este pângărit. Cu intenţia s-o răpească pe Adalgisa acolo a pătruns un roman. Acesta s-a dovedit a fi însuşi proconsulul Polione. Conform legii druizilor, Polione va fi condamnat la moarte – prizonierul va fi adus jertfă zeilor. Acum Norma ar fi putut să se bucure din plin, triumfând. Dar din nou în sufletul ei biruie femeia care iubeşte. Ea cere să fie lăsată să vorbească cu Polione. Norma îi promite acestuia viaţa şi libertatea în schimbul dragostei lui. Dar mândrul roman este gata să  accepte mai degrabă moartea, decât să facă acest compromis. Profeta ia o hotărâre decisivă. Din nou este adunat poporul. Norma, în calitate de jertfă zeilor, singură va urca pe rug – ea însăşi fiind vinovată de toate nenorocirile. Jertfirea de sine a Normei e plină de măreţie. Norma încredinţează copii lui Orovez, ca aceştia să nu sufere din cauza păcatelor mamei lor. Ea urcă pe rug. Polion, zguduit de onestia şi forţa spirituală a Normei, de asemenea este omorât.